FroSat >> Noutati >> Sumar de noutati

[11.05.2010] Emisia Moldova 1 şi Radio Moldova poate fi sistată

Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului (IPNA) Compania Teleradio-Moldova (TRM) va solicita Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei să verifice legalitatea şi corectitudinea stabilirii tarifelor la serviciile prestate companiei de către întreprinderea de stat „Radiocomunicaţii”. O hotărâre în acest sens a adoptat Consiliul de Observatori (CO) al TRM, transmite Info-Prim Neo.

TRM datorează ÎS „Radiocomunicaţii” circa 22 de milioane de lei. De la începutul anului a plătit circa 1 milion de lei, pentru servicii curente, iar încă jumătate de milion va plăti în următoarele zile, a spus preşedintele IPNA, Constantin Marin.

Preşedintele CO, Eugen Rîbca, a declarat că TRM nu are banii necesari pentru a achita datoriile istorice, pentru că bugetul companiei pentru anul 2010 este de circa 55 de milioane de lei, 30 dintre care sunt pentru salarii. La începutul anului 2010, TRM şi ÎS „Radiocomunicaţii” au semnat un contract potrivit căruia, pentru servicii TRM se obligă să achite întreprinderii de stat 15 milioane de lei.

În căutarea soluţiilor pentru diminuarea datoriilor, TRM a propus varianta reducerii timpului de emisie la televiziune cu 6 ore pe timp de vară. Însă, potrivit calculelor oferite de ÎS „Radiocomunicaţii”, cheltuielile televiziunii s-ar reduce cu doar 200 de mii.

Directorul general al ÎS „Radiocomunicaţii”, Valeriu Elaş, spune că întreprinderea nu mai are niciun profit din partea TRM de câţiva ani, în timp ce acesta ar trebui să fie de 35% anual. „Nu am de gând să lucrez în minus, să aduc prejudiciu statului. Având datorii de milioane de lei pentru serviciile noastre, noi totuşi am extins reţeaua TRM recent cu patru staţii”, a spus Valeriu Elaş. Directorul general al întreprinderii de stat nici nu vrea să audă despre îngheţarea datpriei. „Vreţi să puneţi întreprinderea pe burtă?”, i-a întrebat directorul pe membrii CO.

Membrul CO, Igor Munteanu, a propus administraţiei TRM să apeleze la Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei. „Spre deosebire de radiodifuzorii privaţi, radiodifuzorul public trebuie să se bucure de facilităţi, dar nu se vede acest lucru. Este total absurd ca banii companiei ce vin din buget să fie viraţi la o altă companie de stat şi nici măcar nu se ştie pentru ce servicii”, a menţionat Igor Munteanu, precizând că în unele localităţi gradul de acoperire este foarte prost.

„În cazul în care nu se va mări bugetul companiei, în niciun caz nu va fi posibil să fie achitate aceste datorii. Există riscul ca ÎS „Radiocomunicaţii” să sisteze emisia, ceea ce va însemna dispariţia Moldova 1 şi Radio Moldova sau să acumulăm în continuare datoriile faţă de întreprinderea „Radiocomunicaţii”, a spus Eugen Rîbca.

În prezent Caietul de Sarcini al TRM pentru anul 2010 este studiat de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, după care urmează să fie examinat de către Comisia parlamentară cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media şi discutat în parlament.

Sursa: http://www.info-prim.md

Print