FroSat >> Noutati >> Sumar de noutati

[24.02.2010] Până în 2015 vom avea 24 canale de televiziune cu acoperire naţională

Ministerul tehnologiilor informaţionale şi al comunicaţiilor îşi propune să implementeze în următorii patru ani strategia privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel naţional, în rezultatul căreia în loc de 4 canale difuzate la nivel naţional vom avea cel puţin 8, iar în perspectivă, până în 2015 numărul lor ar putea ajunge la 24.

Despre aceasta a comunicat ieri într-o conferinţă de presă Alexandru Oleinic, ministrul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor.

În anul curent va fi stabilită modalitatea de instalare a echipamentelor necesare precum şi parametrii tehnici încât să nu fie create interferenţe în interiorul şi în exteriorul ţării. De asemenea vor fi organizate licitaţii pentru achiziţionarea echipamentelor, astfel încât la începutul lui 2011 să înceapă instalarea acestora. „Până atunci ministerul urmează să stabilească modalitatea de finanţare a proiectului, fiind luată în calcul crearea unui parteneriat public privat”, a menţionat ministrul.

Totodată ministerul intenţionează lărgirea accesului la internet în bandă largă, ministrul calificând acest lucru drept o precondiţie pentru dezvoltarea economiei.”Studiile internaţionale arată că o creştere de 10% a accesului la internet în bandă largă conduce la o creştere a PIB-lui cu 1.2%”, a spus el.

O altă direcţie de activitate a ministerului în următorii ani o constituie liberalizarea pieţei tehnologiilor informaţionale. Oleinic a relatat, că a fost făcut deja primul pas în acest sens. „Am in vedere liberalizarea traficului transfrontalier. Deşi legislaţia noastră, inclusiv în domeniul TIC susţine, de iure, libera concurenţă – de facto transportul internaţional de date prin fibră optică era monopolizat. Ieri am transmis către ANRCETI o scrisoare oficială în acest sens, şi urmează ca autoritatea respectivă şi celelalte instituţii implicate să asigure efectiv dreptul de a intersecta frontiera de stat cu reţelele electronice terestre, adică prin cablu, tuturor operatorilor din Moldova”, a declarat ministrul.

Sursa: http://www.jurnal.md

Print