FroSat >> Noutati >> Sumar de noutati

[27.11.2009] Moldtelecom a efectuat testarea reţelei sale 3G

Operatorul naţional de comunicaţii SA „MOLDTELECOM”, care prestează şi servicii de telefonie mobilă sub marca comercială „UNITE”, a efectuat vineri, 27 noiembrie, testarea reţelei sale de comunicaţii mobile de generaţia a treia (3G) care a demonstrat pregătirea tehnică a acesteia pentru furnizarea serviciilor 3G, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al companiei.

În cadrul unei prezentări, la care au participat şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii electronice şi Tehnologia Informaţiei, au fost supuse testărilor principalele servicii 3G: apel video, vizionare posturi TV şi acces la Internet mobil în bandă largă.

Vitalie Iurcu, director general al SA „MOLDTELECOM”, a declarat că testările au demonstrat o calitate înaltă a serviciilor, în particular a accesului rapid la Internetul mobil care este unul din serviciile cheie oferite de reţeaua 3G. El a precizat că lansarea comercială a reţelei 3G a SA „MOLDTELECOM” va avea loc în primul trimestru al anului viitor.

Iurcu a menţionat că după lansarea noii reţele toţi clienţii „UNITE”, indiferent de pachetul utilizat, vor obţine trei servicii noi: apel video, Internet mobil şi TV mobil. El a specificat că la prima etapă SA „MOLDTELECOM” va asigura acoperirea cu reţeaua sa 3G a mun. Chişinău şi Bălţi, după care vor fi acoperite şi celelalte oraşe ale republicii.

SA „MOLDTELECOM”a obţinut licenţa pentru utilizarea frecvenţelor radio în scopul furnizării reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice mobile 3G în decembrie 2008. Prin licenţa acordata, SA „MOLDTELECOM” a fost autorizată să furnizeze reţele şi servicii publice de comunicaţii 3G în sistemul IMT 2000, cu respectarea standardelor UMTS (W-CDMA). Licenţa este valabilă timp de 15 ani, cu dreptul de a fi reînnoită pentru o perioadă similară în condiţiile legislaţiei în vigoare.

Sursa: http://www.info-prim.md

Print