CANALE TV SATELIT IPTV FORUMURI
ðóññêèé romana english 





[31.03.2011] Schimbarea la față a Jurnal TV. Dezvăluiri

Schimbarea grilei Jurnal TV – prima televiziune de știri din RM – şi transformarea ei într-o televiziune generalistă a nemulțumit pe unii și a bucurat pe alții. A închis un capitol și a deschis un altul. Dincolo de schimbarea realizată – „mai mult decât televiziune!” -, nu puțini au fost cei care m-au întrebat de ce s-a recurs la o asemenea metodă și de ce nu s-a continuat cu profilul de televiziune de ştiri? Mai mult, pentru că pe 7 aprilie 2009 se împlinesc doi ani de la schimbarea pe care și-au dorit-o atât de mult cetățenii din RM, iar colegii de la Radio România Internațional s-au arătat interesați și de schimbarea mediatică de la noi, am decis să aflu răspunsul la această întrebare. Așadar, am luat microfonul și am mers la Adrian Gâțu, directorul general al Trustului JTV, care a avut amabilitatea să îmi răspundă. În interviul de mai jos găsiți răspuns la toate întrebările legate de schimbarea din 5 martie petrecută la Jurnal TV.



Cum este să construiești la Chișinău o altfel de televiziune decât cele care existau până în 2009?

Adian Gâțu spune că “este o experiență inedită și e pentru prima dată în istoria RM când se face un asemenea pas. Dar, să nu uităm, schimbările majore de pe piața media s-au produs, totuși, abia după 20 de ani de la declararea independenței. A durat atât, probabil, din cauza costurilor pe care le implică un asemenea proiect autohton”. Iar cheltuielile, pe bună dreptate, nu sunt mici deloc… “Proiectul JTV a pornit de la o investiție de 3 milioane de euro, inițial, iar acum a atins suma de peste 7 milioane de euro, cu tot cu investițiile de peste hotare, primite de la investitor. Deci, totul se ține pe investiții și din finanțări de peste hotare, dar și directe, de la compania-mamă din Frankfurt”.

Despre ideea inițială a proiectului – prima televiziune de știri din RM – Adrian Gâțu spune că „publicul a fost încântat” și asta pentru că era ceva cu totul inovator pentru cei din R. Moldova. Şi continuă: „Publicul vorbitor de limba română a primit ceea ce și-a dorit – o televiziune de știri, cu o avalanșă de informații și de transmisiuni în direct, iar lansarea celor două posturi de știri (Jurnal TV și Publica TV) a coincis cu o perioadă politică fierbinte. Era o lipsă totală de informație pe întreg teritoriul republicii și era nevoie de o asemenea televiziune”.

Schimbarea

Dar cum în RM lucrurile merg altfel decât în alte părți, aşa s-a întamplat şi în ceea ce priveşte spaţiul mediatic. Pentru JTV a fost greu să se mențină pe linia de plutire din punct de vedere financiar.

„Peste o jumătate de an, făcând calculele, am ajuns la concluzia că nu este suficient să oferi publicului numai știri, este nevoie şi de divertisment”, îmi explică Adrian Gâțu. „Avem public educat, dar, din păcate, ponderea acestuia este încă mică. Iar aici este necesară și intervenția altor colegi din mass-media ca să facem în așa fel încât populația să fie mai matură din punct de vedere politic și să fie mai interesată față de evenimentele din republică. Și nu doar față de cele politice, ci și culturale, sociale, economice. Să existe o implicare mai mare din partea publicului în activitatea politică, socială, economică și culturală a statului”.

Iar șirul problemelor nu se oprește aici, continuă directorul general. Mai sunt o mulțime de alte probleme.

Prima: aria de acoperire a unei televiziuni. Ca să te faci auzit și să ajungi la ochii, sufletul și urechile telespectatorului trebuie să ai prin ce. Iar Adrian Gâțu explică: „Suntem prezenți doar în rețelele de cablu și pe satelit. De ce? Simplu. Procesul de acordare al frecvențelor nu este transparent, iar CCA nu monitorizează cum ar trebui piața audiovizualului din RM. Există interese și în acest domeniu, iar frecvențele se acordă în baza unor principii și interese de grup.”

A doua problemă: publicitatea. „Interesele predomină și aici”. Felul cum este aceasta redistribuită pe piața autohtonă a fost și mai este o problemă pentru multe instituții media, în special dintre cele de limbă română. Te agiți, investești, dar dacă rezultatul nu este pe măsura aşteptărilor…

Adrian Gâţu concluzionează: „Publicul a fost satisfăcut, dar mai puțin investitorul, la capitolul financiar. Activitatea unei companii media, bazată pe produse sută la sută autohtone, este foarte și foarte complicată în RM. În primul rând din cauza lipsei de transparență pe piața publicitară, dar și a măsurătorilor actuale existente ale audienței (n.n. care trebuie să fie corecte și transparente). Se joacă murdar. Mai mult decât atât, sunt difuzate foarte multe produse piratate”.

Particularităţile pieţei media din RM

„Și atunci, cu atâtea probleme și în asemenea condiții, de ce ați decis să mergeţi mai departe?” am întrebat eu. Răspunsul: „Am vrut să facem ordine pe această piață. (…) Mai e acea rază de lumină la sfârșitul tunelului și sperăm că într-un viitor apropiat lucrurile se vor normaliza pe piață”.

Probabil multă lume se întreabă, în acest context, la fel cum am făcut și eu: „Nu era mai bine să vă cuplați cu un alt post de peste hotare? Din România, de exemplu?”. Adrian Gâțu are părerea sa: „Activitatea de retransmitere a unor posturi de peste hotare va fi, probabil, în viitorul apropiat, de domeniul trecutului. Este o experiență unică în ceea ce priveşte piaţa de televiziune. Nici într-un alt stat nu se practică un asemenea mod de a face televiziune. Este o activitate parazitară, deoarece nu creează condiții egale de concurență loială pentru celelalte posturi autohtone, care vor să dezvolte produse proprii. Este vorba de piețe diferite, cu un volum de publicitate diferit și cu potențial diferit. Dacă pentru piața dintr-o anumită țară îți poți permite resurse enorme să produci un show televizat, pentru RM aceste resurse sunt mult mai limitate și, în acest caz, este vorba de condiții diferite de activitate. Or, noi vrem în UE și trebuie să fie niște reguli de joc foarte clare”.

Despre concurența cu Publica TV, Adrian Gâțu spune că „a fost una loială și corectă”. Totuși, el susține ideea patronul Trustului, Val Butnaru, care, într-un interviu pe care mi-l acordase anterior, declarase că existența a două televiziuni de știri în RM este „o nebunie”. Adrian Gâțu completează: „S-a văzut că pentru RM era prea mult, iată de ce am revizuit formatul”.

Despre filme…

Așadar, după un an de știri, JTV și-a revizuit formatul și a trecut de la sloganul „Viața în direct” la „Mai mult decât știri”. Iar în noua grilă intră și filmele dublate în limba rusă, fapt care a generat numeroase discuţii la Chişinău.

Adrian Gâțu: „Există în primul rând o explicație din punct de vedere economic, dar nu numai, cât nu pare de straniu. Evident, inițial am vrut să dublăm tot conținutul filmelor în limba română, dar nu există o experiență în acest sens. Inclusiv în România. Așadar, ar fi fost destul de costisitor, iar când piața nu este gata să îți ofere ce dorești, mai ales o piață precum e cea de la noi, ajungi la concluzia că, pentru moment, trebuie să accepți condiţiile aşa cum sunt ele”.

Totuși, Adrian Gâțu face o dezvăluire și spune că JTV va începe în scurt timp să dubleze filme, din cinemateca de weekend, în limba română. „Ceea ce va fi un proiect pilot pentru RM. Publicul trebuie să înțeleagă că vrem să dezvoltăm aceste activități, dar vom merge treptat, mai ales pentru că există presiuni economice mari și este nevoie de resurse considerabile. Tot ce se face este pe bani privați și atunci când este vorba de resurse considerabile, evident trebuie să se țină cont și de acest aspect, inclusiv de recuperarea investițiilor. De ce nu, într-o perioadă nu foarte îndelungată”.

Colaborări internaţionale

Mai aflăm de la interlocutorul meu că JTV are o colaborare frumoasă cu Postul N24 de la Berlin, dar și cu TVR-ul, pe segmentul de ştiri. În plus, mai este o conlucrare și cu departamentul „Filme” de la TVR, al cărui director este Cristian Tabără. Iar aici am venit cu o propunere. Și anume, ca JTV să difuzeze și filme românești, inclusiv istorice. Așa cum vedeam odată, pe la începutul anilor 90, la TVM. Filme care, odată cu venirea comuniștilor, s-au pierdut pe undeva și noile generații nu au mai avut posibilitatea să le mai vizioneze.

Rămâneţi pe Jurnal TV!

În încheiere, prin intermediul acestui interviu, Adrian Gațu îndeamnă publicul „să fie fidel postului nostru și în scurt timp să se aștepte la produse mai interesante, mai captivante, dublate și în limba română. (…) Am fost nevoiți să sistăm retransmiterea noastră pe teritoriul României din cauza produselor și a drepturilor de autor pentru acestea (care sunt cumpărate de la marii producători de produse televizate din SUA), dar vom reveni în scurt timp cu produsele autohtone: știri, talk-show-ri etc. Vrem să fim o veritabilă televiziune europeană”.

Sursa: http://stelapopa.unimedia.md

Print
 

Noutati:

[29.07.2018] Jurnal TV óõîäèò â «âûíóæäåííûé îòïóñê»

[14.01.2014] Sun Communications âîçîáíîâèë òðàíñëÿöèþ Jurnal TV è Accent TV â áàçîâîì ïàêåòå

[14.01.2014] Accent TV, Jurnal TV și RTR Moldova revin în listele „Sun Communications” și „Megapolis”

[13.01.2014] Jurnal TV âûäåðíóëè èç êàáåëÿ

[03.03.2013] Octavian GÎŢU: La Jurnal TV aplicăm cele mai performante practici de televiziune şi difuzăm cele mai bune produse iar rezultatul este unul remarcabil

[27.03.2012] Îêòàâèàí Ãûöó: Jurnal TV ïîìîæåò òåëåâèçèîííîìó ðûíêó Ìîëäîâû ñòàòü öèâèëèçîâàííûì

[12.03.2012] „Jurnal TV va face ca piaţa TV din RM să devină una civilizată”

[15.09.2011] Òåëåêàíàë "JurnalTV" ïðåêðàùàåò âåùàíèå c 20 ñåíòÿáðÿ ñî ñïóòíèêà Thor-5, 0.8 ãð.ç.ä.

[10.08.2011] Toamnă cu surprize la Jurnal TV

[31.03.2011] Schimbarea la față a Jurnal TV. Dezvăluiri

[16.03.2011] JurnalTV a ieșit din grila operatorului UPC

[16.03.2011] Primăvara aduce canale românești, dar programe în rusă

[02.03.2011] Din 5 martie, "Prison Break" și "Lost" la JurnalTV

[18.02.2011] JURNAL TV – Din 5 martie mai mult decât ştiri!

[20.10.2010] „Jurnal” TV. Schimbarea la faţă

[31.08.2010] Jurnal TV şi în România, începând cu 1 septembrie!

[23.02.2010] Jurnal TV: „Ne-am propus să fim primii”

[22.02.2010] Èíòåðâüþ ñ ãëàâîé «Jurnal Trust Media» Âàëîì Áóòíàðó

[21.02.2010] Interviu cu Val Butnaru, preşedintele Jurnal Trust Media



NOUTATI ASEMANATOARE...

[12.11.2010] AgroChannel TV, televiziunea dedicată agriculturii şi satului românesc, va începe să emită începând din 12 decembrie

[31.08.2010] Jurnal TV şi în România, începând cu 1 septembrie!

[11.04.2009] Noul post de televiziune ID Investigation Discovery este disponibil în România

[11.04.2009] Discovery lanseaza pe piata romaneasca un nou post TV axat pe investigatii

[25.03.2009] Discovery HD, lansat în România

[26.03.2007] HBO Comedy, in Romania din 13 aprilie 2007

[20.11.2006] Kids.co , Movies24 precum si Discovery&NGC HD

[23.05.2006] Lupta cablistilor se muta în micile orase

[07.05.2006] Televiziunea cu plata face ochi si in Romania
 
NOUTATI RECENTE...

[18.02.2020] Primul Canal de Televiziune Creștin-Ortodox din Republica Moldova NIKA TV a primit Licența de la CA

[11.11.2018] ”Orhei TV” și ”Televiziunea Centrală”, lansate în Orhei!

[07.02.2018] Convertoare pentru televiziunea digitală terestră vor fi oferite gratuit familiilor defavorizate

[07.02.2018] TVR MOLDOVA, singurul post de televiziune din Republica Moldova care va transmite Jocurile Olimpice de Iarnă 2018

[05.01.2018] Când va fi lansat ultimul sezon al serialului "Game of Thrones". Anunţul HBO

[27.07.2017] Realitatea TV își suspendă activitatea

[03.11.2016] În Moldova a fost lansată Televiziunea Digitală Terestră: primele 8 programe pot fi recepționate de 80% din populație

[18.05.2016] MediaRing cu Vasile Botnari, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor

[29.04.2016] Compania „Teleradio-Moldova” a obţinut licenţa pentru Moldova 2

[01.04.2016] Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 01 aprilie 2016, în şedinţă publică, în cadrul căreia a desfăşurat bilanţul Concursului pentru suplinirea capacităţii disponibile a Multiplexului A
Rambler's Top100 Rambler's Top100
: Home :: Articole :: Satelit :: Forumuri :: Canale :: Terestrial :: IPTV :: Noutati :: Contacte :