CANALE TV SATELIT IPTV FORUMURI
ðóññêèé romana english 





[13.01.2010] „Teleradio-Moldova” anunţă concurs pentru suplinirea funcţiilor de preşedinte, director al radiodifuziunii şi director al televiziunii

După eliberarea din funcţie în ajunul Anului Nou a preşedintelui Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, directorilor radiodifuziunii şi televiziunii publice, Consiliul de observatori al Companiei a anunţat un concurs pentru suplinirea acestor funcţii, transmite Info-Prim Neo.

Administraţia „Teleradio-Moldova” a fost eliberată din funcţie cu o majoritate absolută de voturi de către Consiliul de Observatori pentru încălcări grave în obligaţiile de funcţie. Directorii radioului şi televiziunii publice au fost învinuiţi în transformarea audiovizualului public într-un instrument politic, lezarea dreptului la exprimare, lipsă de imparţialitate şi pluralism.

În aceeaşi şedinţă CO a decis desfăşurarea unui nou concurs pentru suplinirea funcţiilor vacante. Cererile şi dosarele participanţilor la concurs sunt aşteptate până pe 27 ianuarie curent, zilnic (inclusiv în zilele de odihnă), între orele 14.00-17.00, în formă scrisă, în plic închis, pe următoarea adresă: mun. Chişinău, str. Mioriţa 1, Casa Radio, et.5, bir.505. Dosarele vor fi înregistrate de secretarul Consiliului de Observatori, Viorica Cucereanu. Actele prezentate în dosar vor fi expediate şi în format electronic pe adresa: co@trm.md

Potrivit anunţului privind concursul, dosarul de participare va cuprinde a) cererea de participare la concurs, adresată Consiliului de Observatori;
b) CV-ul candidatului;
c) proiectul de intenţie asupra strategiei de dezvoltare a IPNA Compania „Teleradio-Moldova” (pentru candidaţii la funcţia de preşedinte al IPNA). Volumul maxim – trei pagini, Times New Roman, font 12, interval 1,5; şi/sau
d) proiectul de intenţie asupra strategiei de dezvoltare a radiodifuziunii (pentru candidaţii la funcţia de director al radiodifuziunii). Volumul maxim – trei pagini, Times New Roman, font 12, interval 1,5; şi/sau
e) proiectul de intenţie asupra strategiei de dezvoltare a televiziunii (pentru candidaţii la funcţia de director al televiziunii). Volumul maxim – trei pagini, Times New Roman, font 12, interval 1,5;
f) dovezile de întrunire de către participantul la concurs a exigenţelor prevăzute pentru numirea în funcţie;
g) declaraţia participantului la concurs cu privire la absenţa incompatibilităţilor pentru numirea în funcţie sau declaraţia de a le înlătura.

Alte condiţii de participare la concurs pot fi urmărite pe pagina electronică a Companiei www.trm.md sau în ultimul număr al „Monitorului oficial”

Sursa: http://www.info-prim.md

Print
 

Noutati:

Íå íàéäåí ìàòåðèàë ñîãëàñíî êðèòåðèþ!



NOUTATI ASEMANATOARE...

[18.02.2020] Primul Canal de Televiziune Creștin-Ortodox din Republica Moldova NIKA TV a primit Licența de la CA

[04.12.2010] Jurnalistul Vitalie Călugăreanu va realiza emisiunea "Logica Puterii" la postul TV7

[13.03.2010] Licenţele de utilizare a resurselor limitate pot fi cesionate unor terţi de pe piaţa de comunicaţii electronice

[26.02.2010] TRM caută redactor-prezentator la Radio Moldova şi director al Departamenturlui Actualităţi la TV "Moldova 1"

[23.02.2010] Angela Sârbu: „Vreau să pun umărul la reformarea TRM”

[20.02.2010] Angela Sârbu este noul director al Moldova 1

[15.02.2010] Curtea de Apel a decis: CO poate să aleagă noul director „Moldova 1”

[06.02.2010] Alexandru Dorogan este noul director al Radio Moldova

[04.02.2010] Preşedintele TRM va fi ales vineri

[04.02.2010] CCA ACUZĂ INSTANŢELE DE JUDECATĂ DE IMIXTIUNE ÎN ACTIVITATEA CONSILIULUI

[04.02.2010] CCA va ataca la CEDO instanţele judecătoreşti din Moldova

[04.02.2010] CO a suspendat concursul privind numirea noul director de la Moldova 1

[29.01.2010] Jurnal de Chișinău: Asaltul Antenei Publice

[27.01.2010] 27 de candidaturi pentru conducerea „Teleradio-Moldova"

[26.01.2010] Nu prea sunt doritori sa preia sefia „Teleradio-Moldova”
 
NOUTATI RECENTE...

[18.02.2020] Primul Canal de Televiziune Creștin-Ortodox din Republica Moldova NIKA TV a primit Licența de la CA

[11.11.2018] ”Orhei TV” și ”Televiziunea Centrală”, lansate în Orhei!

[07.02.2018] Convertoare pentru televiziunea digitală terestră vor fi oferite gratuit familiilor defavorizate

[07.02.2018] TVR MOLDOVA, singurul post de televiziune din Republica Moldova care va transmite Jocurile Olimpice de Iarnă 2018

[05.01.2018] Când va fi lansat ultimul sezon al serialului "Game of Thrones". Anunţul HBO

[27.07.2017] Realitatea TV își suspendă activitatea

[03.11.2016] În Moldova a fost lansată Televiziunea Digitală Terestră: primele 8 programe pot fi recepționate de 80% din populație

[18.05.2016] MediaRing cu Vasile Botnari, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor

[29.04.2016] Compania „Teleradio-Moldova” a obţinut licenţa pentru Moldova 2

[01.04.2016] Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 01 aprilie 2016, în şedinţă publică, în cadrul căreia a desfăşurat bilanţul Concursului pentru suplinirea capacităţii disponibile a Multiplexului A
Rambler's Top100 Rambler's Top100
: Home :: Articole :: Satelit :: Forumuri :: Canale :: Terestrial :: IPTV :: Noutati :: Contacte :