FroSat >> Noutati >> Sumar de noutati

[22.11.2005] Numarul conexiunilor de acces la Internet la nivelul utilizatorilor a crescut de 2,6 ori

In noua luni ale anului curent, numarul total al conexiunilor de acces la Internet, la nivelul utilizatorilor finali, a crescut de 2,6 ori, constituind, la 1 octombrie curent, 207 mii 671, fata de 77 mii 830 conexiuni inregistrate la finele anului 2004.

Intr-un studiu al Agentiei Nationale pentru Reglementare in Telecomunicatii si Informatica (ANRTI), efectuat in baza rapoartelor statistice prezentate de furnizorii activi ai serviciilor transport date, se arata ca aceasta crestere a fost determinata de €˛sporirea cererii pe piata serviciilor de acces la Internet€¯, de promovarea unor oferte mai atractive si a unei politici tarifare mai flexibile pentru utilizatorii finali, de aplicarea unor tehnologii noi, in particular, GPRS (General Packet Radio Service), care permite accesarea Internet prin telefonia mobila cu o viteza cuprinsa intre 111 si 117 Kbps. Pana la 1 octombrie, tehnologia GPRS a fost utilizata de catre 137 mii 723 abonati ai telefoniei mobile, dintre care 22 mii 092 au utilizat serviciile WAP (Wireless Access Protocol) prin intermediul tehnologiei date.

Din punct de vedere al largimii de banda utilizate, in perioada de referinta a crescut atat numarul conexiunilor de acces la Internet in banda ingusta ( Dial-up), cat si cel al conexiunilor in banda larga (cu o viteza mai mare sau egala cu 128 Kbps). Astfel, numarul abonatilor care acceseaza reteaua globala prin Dial-up (linie telefonica obisnuita) a sporit cu 18,8 la suta, constituind 61 mii 085. Numarul conexiunilor de acces la Internet in banda larga a constituit 5.659, fata de 2.791 inregistrate la finele anului 2004.

Conexiunile in banda larga sunt efectuate, in principal, in baza tehnologiei ADSL (Asymmetric Digital Subscriber Line), care ofera posibilitatea de a accesa Internet-ul prin linie telefonica obisnuita fara a o ocupa, prin tehnologia Wi-Fi (Wireless Fidelity), care asigura accesul prin radio, precum si prin intermediul cablului din retele de TV. Astfel, in intervalul 1 ianuarie €“ 1 octombrie, numarul conexiunilor ADSL a crescut cu 483,6 la suta, iar al celor prin cablu TV €“ cu 184 la suta.

In perioada de referinta, valoarea investitiilor in sectorul serviciilor de acces la Internet a constituit 95,3 milioane lei, dintre care 78 milioane au fost investite de operatorii de telefonie mobila pentru implementarea tehnologiilor avansate si lansarea unor servicii noi, iar 17,3 milioane €“ de furnizorii serviciilor de acces la Internet, in buna parte pentru extinderea conexiunilor in banda larga.

La 1 noiembrie 2005, la Agentie erau inregistrate 552 companii autorizate sa ofere servicii in domeniul tehnologiilor informationale, inclusiv 149 €“ transport date prin retele terestre si VSAT, dintre care 25 sunt furnizori activi ai serviciilor de acces la Internet. Catre aceasta data, numarul titularilor de licenta care ofera servicii Internet in localuri publice a ajuns la 340, dintre care 110 activeaza in centre raionale si localitati rurale.

FLUX

Sursa: http://www.azi.md

Print