FroSat >> Noutati >> Sumar de noutati

[02.03.2010] Două posturi TV de ştiri îşi încep în curând activitatea în Moldova

Posturile de televiziune de ştiri - Publika TV şi Jurnal TV - îşi vor începe activitatea, în curând, în Republica Moldova.

Jurnal TV a anunţat că va începe să emită prin satelitul Eutelsat începând cu 5 martie. Jurnal TV urma să-şi înceapă emisia la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, dar acest termen nu a fost respectat.

Potrivit preşedintelui Jurnal Trust Media, Val Butnaru , Jurnal TV va difuza zilnic câte trei jurnale mari de ştiri, buletine de ştiri la fiecare oră, ediţii speciale pe parcursul zilei, talk-show-uri şi emisiuni distractive în week-end. „Vom oferi telespectatorilor un produs sută la sută original, aceasta fiind o premiera pentru Moldova', spune Butnaru.

Jurnal TV a anunţat că, în afară de sediul central al redacţiei, va avea două redacţii - la Bălţi şi Cahul . La acest post TV vor lucra circa 150 de jurnalişti, tehnicieni şi realizatori. S-a anunţat că proiectul Jurnal TV este finanţat de un grup de investiţii din Germania.

În acelaşi timp, Publika TV a anunţat anterior că îşi va începe emisia prin satelit la 14 februarie a.c.

Surse din cadrul postului respectiv de televiziunea au comunicat pentru Agenţia Monitor Media că „Publika ar urma să-şi înceapă activitatea spre mijlocul-sfârşitul lunii martie', dar că „şi aceste termene ar putea să nu fie respectate'.

Anterior, Publika TV (o investiţie românească de 4,5 milioane de Euro) a anunţat că va fi o televiziune de ştiri, cu programe informative din oră în oră. Pentru „TV Publika' vor munci circa 120 de jurnalişti. În afara Chişinăului, noul post TV va avea birouri de corespondenţi la Bălţi, Cahul şi Comrat , iar în perspectivă se prevede deschiderea unui birou în Transnistria . Publika TV va pune pe post emisiuni atât în limba română, cât şi în limba rusă.

Jurnal TV şi Publika TV vor fi primele posturi de ştiri în R. Moldova.


© AGENŢIA „MONITOR MEDIA'

Sursa: http://www.azi.md

Print