FroSat >> Noutati >> Sumar de noutati

[21.12.2009] SUA: Reţea naţională de radio, în faliment

Citadel Broadcasting, firma care administrează a treia reţea de staţii radio ca mărime de pe teritoriul SUA, a emis ieri un comunicat în care anunţă că intră în procedura de faliment şi că se va rstructura potrivit unui plan stabilit împreună cu majoritatea creditorilor săi, informează AFP.

'Pentru a pune în aplicare termenii unei înţelegeri deja negociate cu privire la restructurarea companiei cât mai repede posibil, Citadel şi câteva din filialele sale s-au declarat falimentare şi au intrat sub protecţia legislaţiei specifice', se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii grupului Citadel au stabilit un acord cu aproximativ două treimi din creditorii săi, potrivit căruia finanţatorii vor şterge 1,4 miliarde de dolari din datorii. Instituţia mass-media a aranjat refinanţarea unui nou împrumut, în valoare de aproximativ 763 de milioane de dolari. În schimbul acestei reeşalonări, creanţierii vor primi acţiuni privilegiate care să acopere noua valoare a datoriei şi 90% din acţiunile ordinare ale firmei restructurate.

Problemele financiare ale grupului Citadel au început odată cu achiziţionarea întregii reţele de radiouri ABC, preluată de la Disney în urmă cu trei ani. În acest moment, Citadel deţine 165 de radiouri care emit pe unde ultrascurte şi alte 58 care emit pe unde medii.

Sursa: http://www.evz.ro

Print