FroSat >> Noutati >> Sumar de noutati

[30.10.2009] Cornel Mihalache: Lipsa investiţiilor în televiziune este cea mai mare problemă a audiovizualului moldovenesc

Când va trece Moldova la televiziunea digitală? Cine reglementează activitatea internet – televiziunii? La acestea, dar şi la alte întrebări ne-a răspuns Cornel Mihalache, membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA).

Când va trece Moldova la televiziunea digitală şi cât de real este asta?

Moldova trebuie să treacă la televiziunea digitală până în anul 2015. Acest termen îl au toate statele din Europa, inclusiv România şi Ucraina. Pentru ca acest lucru să se întâmple, guvernul ţării noastre va trebui să suporte un şir de cheltuieli. Emiţătoarele pe care le avem acum sunt analogice şi trebuie înlocuite cu cele digitale. Întreprinderea de stat Radiocomunicaţii va trebui să investească circa 3 milioane de euro pentru a trece la televiziunea digitală. Unica problemă este retransmisiunea semnalului, fiindcă tehnica poate fi procurată. O problemă şi mai mare este recepţionarea semnalului. Televizoarele pe care le au majoritatea moldovenilor nu recepţionează semnalul digital. Respectiv, oamenii vor trebui să-şi procure televizoare noi sau vor avea nevoie de un adaptor. Din păcate, nu toţi moldovenii îşi pot permite acest lucru. În aceste condiţii, cheltuielile vor trebui să fie suportate de către stat.

Care este opinia dvs. faţă de intenţia autorităţilor de a modifica Codul Audiovizualului?

Această intenţie este regretabilă şi îngrijorătoare fiindcă conduce la un control politic direct asupra Companiei 'Teleradio – Moldova' şi asupra audiovizualului în general. Modificarea Codului, document expertizat de către Consiliul Europei la capitolul alegerea membrilor Consiliului de Observatori şi a membrilor CCA, care este efectuată în termeni extrem de restrânşi, creează impresia că majoritatea parlamentară intenţionează să preia cât mai repede controlul atât asupra Companiei 'Teleradio – Moldova', cât şi asupra audiovizualului în general.

CCA monitorizează toate posturile de televiziune?

Nu. Din punct de vedere tehnic nu putem monitoriza concomitent toate posturile TV şi nici pe cele locale, deşi trebuie să o facem.

Care sunt încălcările pe care le admit cel mai des radiodifuzorii?

Toate posturile TV admit aceiaşi încălcare – nu respectă condiţiile licenţei. Vorbesc de televiziune, fiindcă posturile radio nu admit, de regulă, astfel de încălcări. Atunci când obţine licenţa, radiodifuzorul se obligă ca nu mai puţin de 30 la sută din program să fie produs autohton. Este vorba despre opt ore pe zi. Nu avem nici un post de televiziune care are respecta această condiţie. CCA înţelege problemele cu care se confruntă televiziunile şi conştientizăm că majorarea cotei producţiei autohtone trebuie implementată treptat. Şi acest lucru se întâmplă.

Care este cea mai mare problemă a pieţei audiovizualului din Moldova?

La noi nu se investeşte în televiziune, fiindcă aceasta nu este percepută ca o afacere. Şi acest fapt este adevărat, fiindcă piaţa de publicitate este mică, fiind estimată la 10 -15 milioane de euro. Este o sumă foarte mică, deoarece pentru întreţinerea unei televiziuni bune, radiodifuzorul cheltuie circa 10 milioane de euro pe an. O televiziune care are acoperire naţională, doare pentru retransmiterea semnalului în eter achită un milion de euro pe an. La acestea se mai adaugă cheltuielile pentru întreţinere, pentru personal şi altele. În aceste condiţii, piaţa moldovenească de publicitate ar putea întreţine trei televiziuni pe an. Şi noi câte avem?

Cine reglementează activitatea internet – televiziunii?

La moment legislaţia nu reglementează activitatea internetului în general şi respectiv nici a internet – televiziunilor. În legea cu privire la telecomunicaţii există nişte reglementări foarte vagi cu privire la internet. Însă Internetul are deja o aşa amploare, încât e nevoie să fie elaborată o lege separată. În cadrul CCA am avut discuţii vis-a-vis de faptul dacă trebuie sau nu licenţiate internet televiziunile. Eu sunt de părerea că atât timp cât nu există un cadru legal în acest sens, nu trebuie să le licenţiem. Dar, un cadru legal trebuie să fie elaborat. De ce licenţiem televiziunea prin satelit, iar internet – televiziunile nu? Doar pentru că cele din urmă au câte 120 de vizitatori pe zi? Astăzi sunt 120, iar peste trei ani vor fi un milion.

Care este modalitate de obţinere a unei licenţe TV?

Licenţa terestră (pentru televiziunile sau posturile de radio transmise prin eter) poate fi obţinută doar în bază de concurs. Concursul se anunţă atunci când expiră licenţele unor radiodifuzori sau atunci când Agenţia Naţională de Reglementare în Telecomunicaţii calculează frecvenţe noi. Anunţul este publicat în Monitorul Oficial. Solicitanţii au la dispoziţie 30 de zile pentru a depune dosarele. În cel mult 20 zile urmează să fie făcut bilanţul concursului. Licenţa prin cablu şi satelit se oferă fără concurs, prin decizia majorităţii membrilor CCA.

Procedura de obţinere a unei licenţe pentru un post de radio este aceiaşi?

Da.



Ce restricţii există la obţinerea licenţei?

Restricţii nu există. Doar că două posturi de radio sau două posturi de televiziune nu pot activa în baza unei singure licenţe. Este vorba despre protecţia concurenţei. În Moldova piaţa audiovizualului este liberă. Investitorii străini pot veni şi pot solicita fără piedici licenţe de activitate în domeniu. Doar că ar fi de dorit să aibă o reprezentanţă în Moldova.

Ce cheltuieli va suporta solicitantul?

Până la obţinerea licenţei solicitantul nu va suport nici o cheltuială. Mai mult decât atât, la direcţia specializată din cadrul CCA oricine poate primi consultaţii gratuite. Anterior, acestea erau cu plată, însă noua componenţă a CCA a decis ca acestea ca consultaţiile să fie gratuite. Licenţa costă 2500 de lei. După obţinerea acesteia, solicitantul va avea de suportat deja cheltuieli tehnice, legate de activitatea sa.

Dina Crudu

27.10.2009 AllMoldova

Sursa: http://allmoldova.com

Print