FroSat >> Noutati >> Sumar de noutati

[23.10.2009] Interviu cu G. Gorincioi, presedinte CCA

autor: Mariana Raţă

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a fost una dintre primele instituţii publice care a schimbat macazul după venirea la putere a alianţei liberal-democraţilor. Îndată ce comuniştii au scăpat puterea din mâini, CCA a început să facă ordine în audiovizualul controlat de fosta putere. De ce s-a întâmplat acest lucru şi dacă au fost încercări de ingerinţă politică în activitatea CCA aflaţi din interviul de mai jos, realizat cu preşedintele instituţiei, Gheorghe Gorincioi.

Domnule Gorincioi, CCA a adoptat în ultimul timp mai multe decizii criticate vehement de presa procomunistă. Cum se explică acest zel al membrilor CCA?

Într-adevăr, în ultima perioadă, există unele reacţii inadecvate din partea unor mijloace de informare care susţin anumite partide politice. Consider că aceste reacţii sunt nemotivate, deoarece CCA a adoptat decizii în baza prevederilor Codului Audiovizualului atunci când a respins caietul de sarcini al Companiei Publice „Teleradio Moldova” (TRM) pentru anul 2010. Cât priveşte acuzaţiile ce mi se aduc referitor la interzicerea buletinului de ştiri „Top News” (realizat de agenţia procomunistă de ştiri „Omega” – n.r.) de la Ren TV, vreau să vă spun că aceste învinuiri sunt nefondate. Conducerea agenţiei de ştiri „Omega” nu s-a adresat către CCA cu vreo solicitare de a aproba acest buletin de ştiri. Distribuitorul de servicii a fost cel care a luat decizia de a difuza acest buletin de ştiri, iar apoi tot el a decis să renunţe la ştirile „Top News”.

Dar de ce vin atât de greu aceste reacţii ale CCA? Spre exemplu, „Top News” a fost difuzat pe perioada ultimei campanii electorale.

El a fost difuzat ilegal. A fost o piraterie televizată, pentru că noi nu am aprobat difuzarea buletinului de ştiri şi pentru că însuşi postul de televiziune care îl difuza, Ren TV, se retransmite ilegal pe teritoriul statului nostru. Acest postul tv nu are un contract semnat cu compania intermediară care difuzează Ren TV-ul în R. Moldova.

Dacă se ştiau de mai de mult aceste lucruri, de ce nu s-a reacţionat atunci?

Cum pot să cer de la cineva ceva în mod legal, dacă el activează în mod ilegal? Nu putem sancţiona distribuitorul de servicii care nu are autorizaţie de retransmisie. Nu ai pe cine sancţiona.

Au vreo legătură ultimele decizii ale CCA cu schimbarea conducerii statului?

Nu există nicio legătură. Noi am adoptat decizia cu privire la pluralismul de opinie de la „Moldova 1” la 2 septembrie, când era încă fosta conducere. Se creează o impresie greşită despre activitatea noastră. Noi şi mai înainte am adoptat decizii vizavi de „Moldova 1” şi i-am aplicat sancţiuni. Nu înţeleg de ce acum nişte decizii normale, în fond, au trezit reacţii inadecvate.

Ce părere aveţi despre calitatea emisiunilor şi a buletinelor de ştiri de la „Moldova 1”?

În toate cele patru decizii ale CCA care se referă la asigurarea pluralismului de opinii la „Moldova 1”, am demonstrat că postul public de televiziune nu respectă această obligaţie a sa. Şi vinovat de acest lucru nu este conducerea TRM, ci Consiliul de Observatori al companiei, care este obligat prin lege să gestioneze activitatea editorială a postului public. CCA poate interveni în activitatea postului public de televiziune doar atunci când este încălcat pluralismul de opinii.

Şi de ce nu i-aţi obligat să respecte pluralismul de opinii?

Noi le-am aplicat patru sancţiuni. Că nu s-a schimbat nimic asta e altă problemă. Eu cred că mai multe sancţiuni nu aveau rost. Ce puteam face? Să închidem postul public?

În opinia dvs., au fost sau nu angajate politic posturile publice Moldova 1 şi Radioul Naţional?

Pot să vă răspund aşa: cu regret, nu toate forţele politice parlamentare şi neparlamentare din republică au avut acces în măsură egală la timpi de antenă de la aceste posturi. Acest lucru este sigur. Din păcate, şi acum buletinele de ştiri de la Modova 1 demonstrează că acest post îşi păstrează loialitatea faţă de vechea putere şi manifestă rezistenţă faţă de noile autorităţi centrale.

Va lua CCA atitudine faţă de posturile de televiziune NIT şi N4, care tratează parţial şi uneori incorect evenimentele şi difuzează emisiuni şi filme fără a respecta drepturile de autor?

Aceste posturi au fost deja sancţionate pentru nerespectarea pluralismului de opinii. Recent, CCA a monitorizat buletinele de ştiri de la NIT şi N4 şi, dacă se va dovedi că ele din nou nu respectă pluralismului de opinii, vor fi iar sancţionate, conform prevederilor legale. Adică, dacă anterior aceste posturi au fost amendate, acum ele vor fi lipsite de publicitate pentru o perioadă de timp.
De asemenea, împreună cu Agenţia cu privire la drepturile de autor vrem să examinăm în cadrul unei şedinţe publice modul în care aceste posturi respectă drepturile de autor. Se întâmplă că unele filme încă nu au fost arătate pe marile ecrane, dar ele sunt difuzate deja de anumite posturi TV. Vom pune în discuţie această situaţie şi, dacă se va descoperi că posturile încalcă drepturile de autor, ele vor fi din nou sancţionate gradual.

Postul de televiziune EU TV nu îşi respectă de la un timp grila de emisie. Cum se va proceda în cazul lui?

Cu adevărat, de câteva săptămâni de la acest post lipsesc buletinele de ştiri şi emisiunile analitice. Din unele informaţii, la acest post există probleme de ordin financiar, din alte informaţii, am auzit că Consiliul municipal vrea să revadă problema înstrăinării acestui post ce a avut loc cu trei ani în urmă. Proiecte sunt multe. Nu ştiu care va fi realizat. CCA a fost însă informat de directorul postului că problemele din prezent vor fi în curând înlăturate.

Cum rămâne cu „2 Plus”, care nu respectă încă grila de emisie deşi a obţinut licenţa în urmă cu doi ani?

Din câte ştiu eu, „2 Plus” a fost avertizat printr-o scrisoare şi urmează să prezinte un nou concept al serviciilor de programe care să includă mai multă producţie autohtonă. Ei vor fi sancţionaţi.

A existat implicarea politicului în activitatea CCA?

Nu e atât de simplu să influenţezi CCA-ul. Prin metode indirecte au fost încercări de ingerinţă politică, dar nu întotdeauna ele au avut succes. Există mai multe posibilităţi de influenţare: se ameninţă cu tăierea bugetului sau neacceptarea bugetului CCA. Important este să nu se admită pe viitor ingerinţe politice asupra activităţii instituţiilor din audiovizual.

Au trecut mai bine de doi ani de când TVR 1 a fost lipsit de licenţa de retransmitere pe teritoriul R. Moldova. Atunci, pentru aceasta aţi votat şi dvs. Nu vă pare rău de votul de acum doi ani?

Vina principală pentru cele ce s-au întâmplat o poartă conducerea televiziunii române. Fiindcă ei nu au avut acoperire financiară pentru retransmiterea semnalului pe teritoriul R. Moldova. TVR1 era solicitat pe piaţa audiovizuală din R. Moldova. Eu regret că s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Dar, pe de altă parte, TVR1 nu a dispărut. El există prin satelit, prin cablu.

Ce părere aveţi despre modificarea unor prevederi ale Codului Audiovizualului făcută de Parlament?

Sunt categoric împotriva acestor schimbări pentru că dacă fiecare partid ajuns la guvernare vine cu propria legislaţie, cum să activăm? Această situaţie este anormală pentru un stat de drept. Pe de altă parte, intenţiile deputaţilor pot fi înţelese dacă e să ţinem cont că se încearcă deblocarea situaţiei din CO, prin micşorarea numărului de voturi necesare pentru alegerea unor noi membri ai Consiliului. Nu am nimic împotrivă nici dacă se va decide că şi membrii CCA trebuie aleşi cu majoritatea simplă a voturilor deputaţilor. Dacă se consideră că trebuie să fim schimbaţi, nu văd nicio problemă, e o procedură democratică. Dar să ştiţi că nici Consiliul Europei, nici Comisia de la Veneţia nu salută aceste schimbări.

Vă mulţumesc!

Interviu realizat de Mariana Raţă

Sursa: http://jurnal.md

Print