FroSat >> Noutati >> Sumar de noutati

[06.11.2007] CCA va fi acţionat în judecată de postul TVR 1

Societatea Română de Televiziune (SRTv) va acţiona în judecată Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) din Republica Moldova, în cazul deciziei de săptămâna trecută a membrilor acestei instituţii prin care a fost respinsă solicitarea reprezentanţilor TVR, de a primi despăgubiri în valoare de jumătate de milion de euro, pentru prejudiciul cauzat în urma scoaterii la concurs a frecvenţelor acestui post de televiziune.


Membrul CCA, Vlad Ţurcanu, a declarat că solicitarea postului român de televiziune de a reveni asupra deciziei de a înstrăina frecvenţa unui alt post nu poate fi satisfăcută, întrucât, potrivit regulamentului CCA, nu se poate reveni la o decizie care ţine exclusiv de licenţă. „În cazul acesta este vorba strict de licenţă şi, respectiv, cererea SRTv nu a putut fi admisă de CCA. Prin această decizie însă, a fost respinsă şi solicitarea SRTv de a primi despăgubiri de 500 milioane de euro”, a declarat Vlad Ţurcanu. Referitor la ilegalitatea acţiunii de înstrăinare a frecvenţei postului român de televiziune, invocată de reprezentanţii SRTv, Vlad Ţurcanu a confirmat că CCA a acţionat ilegal în acest caz. „Decizia CCA de a înstrăina frecvenţa TVR este una ilegală, deoarece toate licenţele eliberate în baza legii Codului Audiovizualului din 1995 rămân în vigoare până la expirarea acestora. SRTv a primit licenţă în februarie 2006 şi, potrivit respectivei legi, avea licenţă de emisie pe o perioadă de cinci ani, respectiv, contractul urma să expire în februarie 2011. În altă ordine de idei, CCA poate retrage o licenţă doar dacă se întrunesc anumite condiţii. Dacă un post de televiziune nu a emis timp de 45 de zile, trebuie să existe o avertizare publică, din partea CCA, după care postul de televiziune este lipsit de dreptul de a difuza publicitate, după care CCA poate decide asupra retragerii licenţei de emisie”, a mai spus Vlad Ţurcanu. El a mai specificat că, în cazul în care CCA va fi acţionat în judecată şi se va constata că membrii acestei instituţii nu au respectat legislaţia, CCA va fi obligat să revină asupra deciziei de a înstrăina frecvenţa pe care a emis TVR, implicit să permită din nou difuzarea acestui post pe teritoriul Republicii Moldova.

La rândul său, membrul CCA, Corneliu Mihalache, care a votat pentru înstrăinarea frecvenţei TVR, a afirmat că respingerea solicitării SRTv este o simplă procedură tehnică, deoarece, conform Codului de procedură civilă, înainte de a acţiona în instanţă, se adresează o solicitare prealabilă părţii învinuite. „Niciun membru CCA nu poate renunţa la votul său în cazul eliberării unei licenţe, respectiv, CCA nu putea să nu respingă această cerere”, a spus Mihalache.

În ceea ce priveşte legalitatea deciziei de a lipsi TVR de licenţă, fostul preşedinte al CCA a spus că, în acest caz, nu este vorba doar de retragerea unei licenţe, ci de faptul că la concurs a fost scoasă cea de a doua reţea de stat, care este patrimoniu naţional. „Această reţea a fost scoasă la concurs şi SRTv nici nu a participat în concurs. Totodată, SRTv avea datorii de 300 de mii de dolari faţă de Întreprinderea de Stat Radiocomunicaţii din cadrul Ministerului Dezvoltării Informaţionale şi nu a fost interesată de a achita această datorie. De aceea, am scos la concurs această frecvenţă”, a conchis Corneliu Mihalache.

SRTv a solicitat, săptămâna trecută, CCA să anuleze deciziile prin care reţeaua a doua de stat a fost scoasă la concurs şi acordată, ulterior, altei instituţii şi a cerut despăgubiri materiale de 500 mii de euro. În cadrul şedinţei de joi, 1 noiembrie, membrii CCA au respins, cu cinci voturi pro solicitarea postului public român de televiziune.

Victor TĂNASE, AP FLUX

Sursa: http://www.flux.md

Print