FroSat >> Noutati >> Sumar de noutati

[06.10.2007] Din toamna asta, EU TV reinventează televiziunea

Ediţia de Vineri Nr.39 din 28 septembrie 2007

Feţe noi, o nouă abordare, un nou concept televizat, atitudine şi rafinament, asta ne propune din 17 septembrie postul EU TV. Într-un timp relativ scurt, o echipă compactă a reuşit să ne facă dependenţi de tv. Şi chiar dacă într-o ţară mică precum a noastră, ştirea să circule cu troleibuzul, că tot ajunge într-o zi dintr-un capăt în altul, echipa EU TV ne ia prin surprindere.

Chiar de la lansare, în prima săptămână, postul ne-a oferit şapte noi proiecte. Pe lângă buletinele de ştiri, la EU TV avem ocazia să urmărim talk-show-ul „Epicentru”, emisiunea „V.I.P.”, „Eurofotbal”, „Credinţa”, „Cronica poliţienească” şi „Top 8” cu Cezara. De asemenea, în viitorul apropiat vor fi lansate încă cinci proiecte inedite despre care vom vorbi în numerele viitoare ale ziarului FLUX.
„Monitor”, programul informativ de la ora 19.00, este prezentat de Stela Popa, care, înainte de a deveni prezentatoare, a demonstrat că este şi un bun reporter de televiziune. În principiu, ea continuă să fie în acelaşi timp şi reporter, şi prezentator şi îi reuşeşte la fel de bine. Stela nu este o altă prezentatoare de televiziune în şirul celor existente deja, ea este foarte expresivă şi convingătoare. Sobră şi elegantă, inspiră multă încredere şi debordează de energie.
Iurie Gologan, un prezentator care sfidează tiparele crainicilor de la noi, ne aduce în casă ştirile de la ora 21.00, jurnalul detaliat de ştiri al zilei. În mare parte, posturile tv din Chişinău duc lipsă de prezentatori, iar Iurie este o adevărată găselniţă – carismatic, cu o dicţie bună şi o imagine atent studiată şi elaborată, dar firească. Iurie este încă un atu în mâneca EU TV la capitolul imagine.
Talk-show-ul „Epicentru”, prezentat de jurnalistul Vitalie Călugăreanu, este o emisiune interactivă care lipsea, într-adevăr, posturilor tv de la noi şi nu doar posturilor tv, ci tuturor mijloacelor de informare în masă. „Epicentru” este o emisiune care tratează evenimentul zilei şi aduce în fiecare seară, la 22.00, în casele oamenilor informaţia din două surse, pro şi contra, fără a lăsa loc de interpretări şi întrebări fără răspunsuri. Talk-show-ul reuneşte eroii sau „vinovaţii” zilei, indiferent de tematica pe care o abordează. Înainte de toate, Vitalie Călugăreanu este, la ora actuală, fără exagerări, unul dintre cei mai buni jurnalişti de investigaţie de la Chişinău, iar televiziunea îi oferă noi posibilităţi de a-şi valorifica vocaţia.
Emisiunea „V.I.P.”, cu Valentina Luchian, este un show complex. Un asemenea proiect televizat încă nu există la televiziunile autohtone. Show-ul este o grea încercare pentru posturile noastre şi pentru motivul că realizarea lui necesită un efort colosal din punct de vedere tehnic şi regizoral. La EU TV însă, acest show a prins contur. Înainte de a deveni proiect televizat, emisiunea „V.I.P.” are la activ şapte ani de radio, fiind una încercată la public, iar apariţia ei pe sticlă dovedeşte o dată în plus interesul publicului pentru un asemenea gen de emisiuni, dar şi ambiţia prezentatoarei.
Ceea ce deosebeşte EU TV de alte studiouri locale este imaginea grafică şi studiourile postului care sunt de nivelul celor pe care le admirăm la posturile străine la care avem acces. Mai mult chiar, putem spune că, spre exemplu, studioul ştirilor sau cel al talk-show-ului „Epicentru” nu doar că nu cedează, dar concurează cu succes cu televiziunile europene.
Cu siguranţă, EU TV nu este doar un post cu personalitate, apariţia lui a pus pe jar concurenţa şi sperăm că lucrurile nu se opresc aici. Salutăm cu multă bucurie apariţia EU TV care ne promite a fi un post de televiziune european la noi acasă. Începutul este convingător, iar Svetlana Frumusache, directorul artistic al postului, menţionează că definiţia EU TV este calitate, minimalism şi perfecţiune. Or, însăşi numele Svetlanei Frumusache este sinonim în breasla de la Chişinău cu profesionalism, inteligenţă şi perfecţiune în materie de televiziune.


Liliana Popuşoi

Sursa: http://www.flux.md

Print