FroSat >> Noutati >> Sumar de noutati

[05.07.2007] Concursul pentru desemnarea utilizatorilor mai multor frecvenţe radio şi canale TV a fost amânat din cauza unei încălcări a Codului audiovizualului

2007-07-05/13:56 Concursul pentru desemnarea utilizatorilor a 11 canale TV şi 17 frecvenţe radio, anunţat pentru joi şi vineri, 5 şi 6 iulie, a fost amânat. În favoarea acestei decizii a votat majoritatea membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului, urmând să fie anunţat un nou concurs.

Amânarea concursului a fost propusă de vicepreşedintele CCA, Ludmila Vasilache, pe motiv că a fost încălcat art. 23, aliniat 7 din Codul Audiovizualului, care prevede responsabilitatea CCA, pe parcursul termenului prevăzut pentru depunerea ofertelor, de a da publicităţii concepţia serviciilor de programe propuse şi informaţiile despre participanţii la concurs – prevedere din Cod care nu a fost respectată.

Propunerea Ludmilei Vasilache a fost susţinută de Constantin Rotaru, Valeriu Frumusachi, Vlad Ţurcanu şi Carmelia Albu.

Preşedintele CCA, Corneliu Mihalache, s-a pronunţat împotriva deciziei, anunţând totodată că nu va semna nicio decizie CCA de prelungire a termenului de prescripţie pentru licenţele expirate. „Tergiversarea concursului va crea o situaţie de incertitudine în audiovizual pentru încă cel puţin 2-3 luni”, a declarat preşedintele CCA după şedinţă.

Mihalache nu a putut să ofere un răspuns clar solicitanţilor de canale TV, dacă pot să emită începând cu ziua de vineri, dar a lăsat să se înţeleagă că aceasta ar fi o încălcare a legislaţiei în vigoare.

Printr-o decizie anterioară a CCA, termenul de prescripţie a licenţelor radiodifuzorilor solicitanţi de frecvenţe radio şi canale TV a fost prelungit până la anunţarea rezultatelor concursului care urma să se desfăşoare pe parcursul acestor două zile.

„Membrii CCA urmează să găsească o modalitate legală în care să-şi desfăşoare activitatea radiodifuzorii care au participat la concurs. Personal,
deocamdată, nu ştiu care ar fi aceasta.”, a mai spus Mihalache.

Pentru cele 11 canale TV scoase la concurs au aplicat şapte posturi TV, iar pentru 17 frecvenţe radio au depus actele 15 posturi de radio.

Sursa: http://info-prim.md

Print