CANALE TV SATELIT IPTV FORUMURI
ðóññêèé romana english 





[24.09.2009] Scandal între CCA şi o instituţie media afiliată PCRM - Omega

autor: N.Florea

Preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Gheorghe Gorincioi este acuzat de o instituţie media afiliată fostei guvernări comuniste, că ar fi dat indicaţia de a sista difuzarea unui buletin de ştiri în limba rusă la postul rus de televiziune REN TV, retransmis pe teritoriul Republicii Moldova.

De menţionat că buletinul de ştiri Top News difuzat de REN TV, este realizat de agenţia “Omega”, care susţine că are un contract cu postul de televiziune, în vederea prezentării buletinului de ştiri.

Gorincioi a declarat astăzi presei, că nu a dat nicio indicaţie de a sista punerea pe post a acestui buletin, decizia fiind luată de conducerea postului tv în cauză.

“Pentru ca un post tv să poată produce şi transmite informaţii, el trebuie să deţină licenţă de emisie, iar pentru a retransmite aceste informaţii la alt post TV trebuie să existe contract cu acea companie. În cazul Omega şi Ren TV nu exista nici unul din aceste documente şi respectiv este o piraterie televizată”, a spus preşedintele CCA.

Întrebat de ce după opt luni de zile de când se retransmite acest buletin de ştiri, CCA s-a auzosesizat abia acum, Gorincioi a spus: “mai bine mai târziu decât niciodată'. “Nu puteam să ne autosesizăm, pentru că este vorba de un post de televiziune care nu există”, a spus preşedintele CCA, referindu-se agenţia Omega pe care o crede de fapt un post tv -Omega Tv.

Directorul agenţiei Omega, Alexandr Petkov, a declarat la rândul său, că Gorincioi se face responsabil de sistarea difuzării buletinului de ştiri şi că deţine informaţii sigure că acesta a condiţionat titularului de licenţă păstrarea licenţei pe viitor cu scoaterea din grila de emisie a programului informativ Top News.

Un alt membru al CC, Corneliu Mihalache a declarat presei, că “orice decizie luată de preşedintele CCA fără a consulta membrii Consiliului este ilegală, cu atât mai mult că în ianuarie curent când a fost examinat acest contract între Omega şi Ren TV, chiar Gorincioi a fost cel care a pledat pentru avizarea lui. „Nu înţeleg cum se poate ca un program de ştiri care a activat legal aproape un an să fie retras din grila de emisie la ordinul preşedintelui CCA”, a spus Mihalache.

Sursa: http://www.jurnal.md

Print
 

Noutati:

Íå íàéäåí ìàòåðèàë ñîãëàñíî êðèòåðèþ!



NOUTATI ASEMANATOARE...

[27.07.2017] Realitatea TV își suspendă activitatea

[27.02.2016] Începând cu 1 martie, o nouă televiziune românească va fi lansată în Moldova

[20.01.2016] Postul de televiziune Kanal D vrea să se extindă şi în Republica Moldova

[07.06.2014] PRIMA TELEVIZIUNE DE SPORT DIN MOLDOVA A INTRAT ÎN CASELE DUMNEAVOASTRĂ

[14.01.2014] Accent TV, Jurnal TV și RTR Moldova revin în listele „Sun Communications” și „Megapolis”

[09.01.2014] Fără postul rusesc RTR în rețeaua Moldtelecom

[09.04.2012] Creşteri dinamice pe piaţa serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale

[15.12.2011] Publika TV acum şi în Transnistria

[03.07.2011] Publika TV va transmite în direct Supercupa Moldovei

[29.06.2011] Pauză, Reluare şi Înregistrare – noi funcţii interactive pentru Televiziunea Digitală IPTV de la Moldtelecom

[26.05.2011] AICI TV s-a lansat la Chişinău

[16.03.2011] Primăvara aduce canale românești, dar programe în rusă

[16.03.2011] JurnalTV a ieșit din grila operatorului UPC

[02.03.2011] Din 5 martie, "Prison Break" și "Lost" la JurnalTV

[18.02.2011] JURNAL TV – Din 5 martie mai mult decât ştiri!
 
NOUTATI RECENTE...

[18.02.2020] Primul Canal de Televiziune Creștin-Ortodox din Republica Moldova NIKA TV a primit Licența de la CA

[11.11.2018] ”Orhei TV” și ”Televiziunea Centrală”, lansate în Orhei!

[07.02.2018] Convertoare pentru televiziunea digitală terestră vor fi oferite gratuit familiilor defavorizate

[07.02.2018] TVR MOLDOVA, singurul post de televiziune din Republica Moldova care va transmite Jocurile Olimpice de Iarnă 2018

[05.01.2018] Când va fi lansat ultimul sezon al serialului "Game of Thrones". Anunţul HBO

[27.07.2017] Realitatea TV își suspendă activitatea

[03.11.2016] În Moldova a fost lansată Televiziunea Digitală Terestră: primele 8 programe pot fi recepționate de 80% din populație

[18.05.2016] MediaRing cu Vasile Botnari, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor

[29.04.2016] Compania „Teleradio-Moldova” a obţinut licenţa pentru Moldova 2

[01.04.2016] Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 01 aprilie 2016, în şedinţă publică, în cadrul căreia a desfăşurat bilanţul Concursului pentru suplinirea capacităţii disponibile a Multiplexului A
Rambler's Top100 Rambler's Top100
: Home :: Articole :: Satelit :: Forumuri :: Canale :: Terestrial :: IPTV :: Noutati :: Contacte :