CANALE TV SATELIT IPTV FORUMURI
ðóññêèé romana english 





[29.10.2008] SunCommunications - 15 ani de excelenţă în R. Moldova

Un brand care este sinonimul inovaţiilor şi devotamentului faţă de piaţa Moldovei



La 15 ani de la fondare, compania SunCommunications este un nume emblematic în domeniul telecomunicaţiilor din R. Moldova, fiind pe bună dreptate simbolul televiziunii prin cablu şi accesului la Internet, iar de curând şi al televiziunii digitale. Compania a ajuns un lider pe piaţa telecomunicaţiilor, graţie faptului că a utilizat pe scară largă tehnologiile avansate şi inovatoare, şi a adus contribuţii enorme la viaţa comunităţii.

Începutul unei istorii de succes - una din primele investiţii în Republica Moldova


Se spune că viitorul nu deschide uşa celor fără trecut. Compania SunCommunications are în spate 15 ani de activitate, o istorie în sensul adevărat al cuvântului. Întreprinderea mixtă moldo-americană a fost creată în 1993 prin contribuţia primei şi celei mai durabile investiţii americane în R. Moldova - compania americană „Metromedia International Telecommunications Inc.”. Atunci compania a fost botezată SunTV. În scurt timp, numele a devenit un brand bine cunoscut în R. Moldova, iar investitorii americani s-au convins că şi-n spaţiul ex-sovietic se pot face afaceri. Criza economică din 1998 şi colapsul economic au provocat „expulzarea” multor companii şi investitori de pe piaţa R. Moldova, dar în pofida greutăţilor de atunci SunTV a continuat să activeze. Mai mult, partenerii americani au continuat cu perseverenţă să creadă într-un viitor de succes, de aceea până astăzi au investit în proiecte şi servicii noi peste 20 de milioane de dolari. În februarie 2004, SunTV şi-a schimbat denumirea în SunCommunications. Ceea ce a semnificat începutul implementării în activitatea sa a tehnologiilor moderne şi inovatoare existente pe piaţa de telecomunicaţii din lume. Astăzi SunCommunications este sinonimul inovaţiilor şi devotamentului faţă de piaţa Moldovei. Compania a fost mereu Numărul Unu. Fie că e vorba de serviciile de televiziune prin cablu sau de un serviciu inovator precum este serviciul SunTV Digital.

Timp de 15 ani, SunCommunications a asimilat cu uşurinţă şi a implementat în permanenţă în R. Moldova tehnologiile informaţionale de ultimă generaţie. Pentru clienţii SunCommunications a devenit o normă spiritul inovator al companiei, care se manifestă mereu prin gama de servicii noi. Pe bună dreptate, compania a obţinut titlul de unul din cei mai mari inovatori în R. Moldova, investind în permanenţă în noi proiecte şi lansând noi servicii.


Prima televiziune prin cablu


Primul produs al companiei - televiziunea prin cablu - a fost lansat odată cu fondarea SunTV, în 1993. Chişinăuienii au apreciat rapid serviciile inovatoare ale companiei. În casele orăşenilor putea fi vizionată o grilă de posturi variată, menită să satisfacă toate vârstele şi gusturile. Din 1996, după ce a devenit succesorul de drept al operatorului prin cablu „EuroCable”, compania oferă servicii de televiziune atât prin cablu, cât şi prin eter. Spiritul inovator al echipei SunTV şi experienţa de lucru a „EuroCable” au contribuit la ridicarea standardelor de calitate a televiziunii prin cablu în Chişinău, proces care a poziţionat domeniul telecomunicaţiilor la un nivel mult mai avansat.

Chiar în perioada crizei economice din 1998, când mulţi businessmeni îşi suspendă activităţile, SunCommunications manifestă în continuare încredere în viitorul Moldovei şi face noi investiţii pe piaţa autohtonă.


Investiţii în reţeaua de fibră optică


După importante investiţii în reţeaua de fibră optică, SunCommunications a devenit în 2002 a doua cea mai mare reţea de telecomunicaţii fixe şi a doua cea mai mare reţea de fibră optică din Moldova. Această poziţie a obţinut-o doar prin faptul că a pus în permanenţă accentul pe aplicarea tehnologiilor inovatoare în activitatea sa.


Primul Internet prin cablu


Din 2003, SunTV prestează pentru abonaţii săi şi servicii de conectare la Internet. În premieră pentru R. Moldova, clienţii se puteau conecta la Internet prin reţeaua de cablu, alegând produsul SunInternet, fără a mai ocupa liniile telefonice. În octombrie 2004, SunCommunications a cumpărat 100% din acţiunile „Globnet”, creând un serviciu dedicat în exclusivitate clienţilor corporativi. În 2006 SunCommunications a construit şi administrat primul link privat internaţional spre România, fiind curând urmat de ceilalţi operatori. În rezultat, preţul la serviciile Internet în Chişinău pentru un Mbps a scăzut de la 7000 lei (fără TVA) în 2005 până la 10 euro în prezent. Actualmente, serviciile de Internet sunt mai ieftine de 20 de ori decât acum câţiva ani, iar clienţii din Chişinău beneficiază de servicii de cea mai înaltă calitate, de cele mai mari viteze la cele mai mici preţuri în comparaţie cu orice altă ţară din lume.

2007 a fost anul în care SunCommunications a văzut noi oportunităţi şi şi-a demonstrat încrederea sa în viitorul R. Moldova. SunCommunications a invitat BERD pentru un parteneriat şi pentru a fi un investitor pe piaţa autohtonă de telecomunicaţii. Ca rezultat, BERD a investit 8 milioane dolari în afacerile SunCommunications. Astfel, suma totală a investiţiilor capitale a atins cifra de 20 milioane dolari.




SunTV Digital - prima televiziune digitală în Moldova


În 2007, compania a lansat un produs inedit pe piaţa de telecomunicaţii din R. Moldova, dar foarte popular în Occident, - televiziunea digitală. Astăzi, televiziunea digitală este accesibilă la preţul vechiului semnal analogic. SunTV Digital înseamnă în primul rând calitate a imaginii şi sunetului, de două ori mai multe posturi pentru toate vârstele şi gusturile, posibilitatea de a schimba limba de difuzare a postului preferat. Cele peste 100 de posturi sunt grupate după domenii de interes: ştiri, filme, muzică, ştiinţă.

Apărută în lume la sfârşitul anilor ’90, televiziunea digitală s-a plasat imediat în topul preferinţelor prestatorilor de servicii TV şi al telespectatorilor, graţie calităţii sale net superioare şi avantajelor financiare incontestabile pe care le oferă.

În 2008, Compania SunCommunications a anunţat parteneriatul cu compania „Focus Sat Moldova”, astfel televiziunea digitală prin satelit a devenit accesibilă pe întreg teritoriul R. Moldova. Televiziunea digitală prin satelit este destinată clienţilor din zonele rurale ale republicii, unde, de fapt, televiziunea prin cablu nu este disponibilă. Astfel că, astăzi, locuitorii din zonele rurale se pot bucura de aceleaşi servicii de calitate ca şi locuitorii capitalei.

Şi cum proiectele SunCommunications nu se opresc aici, anul 2008 va fi dedicat lansării de noi servicii, unul din acestea fiind IP telefonia.


Extinderea ariei de difuzare


Astăzi, SunCommunications a ajuns în casele abonaţilor din Bălţi şi Cahul. Numărul abonaţilor este în permanentă creştere datorită devotamentului cu care compania acţionează pe piaţa de telecomunicaţii.

În 2007 SunCommunications şi-a lansat serviciile în oraşul Bălţi, astfel că şi locuitorii capitalei de nord se pot bucura de prezenţa unei echipe cu spirit inovator, dedicată implementării celor mai moderne tehnologii. Actualmente, numărul clienţilor creşte foarte rapid, în special în mun. Bălţi.

Din 1 septembrie a.c., SunCommunications şi-a lansat serviciile sale în oraşul Cahul. Astăzi, locuitorii acestui oraş se bucură de o grilă diversificată de 45 de programe din toate domeniile de interes: filme, muzică, ştiri, sport, divertisment. Venirea SunCommunications la Cahul înseamnă, pentru actualii şi viitorii clienţi, înainte de toate, servicii de calitate, mai multe posturi şi prezenţa unui suport tehnic profesionist.

Echipă de valoare


SunCommunications a reuşit să-şi creeze o echipă dinamică de peste 200 de angajaţi, interesată să implementeze pe scară largă tehnologiile moderne din domeniul telecomunicaţiilor. Promotorul companiei este John Maxemchuk, directorul general SunCommunications, deţinătorul unui titlu de MBA al Şcolii de Business din Harvard. Graţie aptitudinilor sale manageriale, SunCommunications a devenit o companie de invidiat.

Angajaţii companiei sunt profesionişti desăvârşiţi în domeniul lor, cu studii de specialitate făcute în R. Moldova şi peste hotare. Echipa SunCommunications depune eforturi titanice pentru a promova şi menţine un standard înalt al calităţii serviciilor prestate. Numai datorită angajaţilor săi, compania a devenit liderul absolut al pieţei de telecomunicaţii din R. Moldova. Totodată, SunCommunications are grijă ca angajaţii săi să participe la diverse traininguri de specialitate atât în R. Moldova, cât şi peste hotare.

Cele cinci departamente ale companiei: Departamentul Tehnic, Departamentul Comercial, Departamentul Dezvoltare Naţională, Departamentul Financiar şi Departamentul Administrativ activează ca un organism unic, asigurând succesul SunCommunications pe piaţă. Fiecare abonat SunCommunications este important pentru companie. Pentru a menţine un dialog continuu cu clienţii şi pentru a-şi îmbunătăţi în permanenţă serviciile, a fost creat Serviciul Clientelă, care este mereu la dispoziţia clienţilor şi prin intermediul căruia abonaţii pot plasa comenzi sau solicita echipa de deservire tehnică. SunCommunications este una din puţinele companii din R. Moldova care pune preţ pe client şi care are un asemenea departament.

Serviciul Clientelă caută soluţii pentru problemele oricărui abonat care sună la numărul de telefon 86-00-00.

În fiecare vară, compania organizează un sondaj de opinie în rândul abonaţilor. Prin intermediul acestui sondaj compania stabileşte care sunt cele mai vizualizate posturi, precum şi nivelul de satisfacţie a abonaţilor faţă de serviciile companiei. Toate aceste sondaje participă la o tombolă, în urma unei extrageri, câştigătorii din acest an s-au bucurat de un televizor, trei calculatoare şi 100 de abonamente cu o lună de vizionare gratuită.


Campaniile sociale


SunCommunications este convinsă că orice companie este un membru al comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea. Este firesc ca o companie să poarte de grijă şi să se implice activ în problemele societăţii. Prin intermediul proiectelor sociale implementate, SunCommunications investeşte în viitorul său şi al comunităţii. Fiindcă copiii sunt simbolul viitorului, SunCommunications şi-a dedicat proiectele sale sociale anume acestei categorii. Un exemplu elocvent în acest sens este proiectul social „Sun Schools”, în cadrul căruia au fost distribuite în peste 50 de şcoli şi orfelinate din Chişinău şi suburbii ale capitalei mai mult de 400 de calculatoare cu acces gratuit la Internet. Facilitarea accesului tinerilor la mijloacele moderne de comunicare reprezintă o investiţie în generaţia tânără, în viitorul Moldovei.

De asemenea, cu suportul angajaţilor SunCommunications a fost desfăşurată campania „Vinerea Însorită”. Este vorba de amenajarea terenurilor de joacă pentru copii şi a scuarelor din sectoarele oraşului Chişinău.

Proiectul „Vinerea Însorită”, precum şi alte proiecte sociale, vor continua şi în alte sectoare ale urbei. În acest fel compania le mulţumeşte clienţilor săi pentru fidelitate şi le arătă afecţiunea.

De asemenea, SunCommunications este membru al reţelei PNUD Pactul Global Moldova. În prezent, Reţeaua Locală a Pactului Global Moldova (PGM) întruneşte 29 de companii din Republica Moldova, scopul ei fiind promovarea conceptului de responsabilitate socială corporativă prin intermediul diverselor proiecte de colaborare comună. Membrii Pactului Global se angajează să respecte aşa principii precum: drepturile omului, standardele de muncă, mediul ambiant şi combaterea corupţiei.


Produse de viitor


Până la finele anului 2008, SunCommunications planifică introducerea unui nou serviciu de IP telefonie. Dar, cum nimic nu stă pe loc, progresul SunCommunications continuă şi accelerează cu paşi siguri spre „Lumea tuturor posibilităţilor”.

Irina Codrean


l 2008 - Va fi lansată IP telefonia.

l 2008 - Extinderea serviciilor SunTV în oraşul Cahul.

l 2008 - Parteneriatul cu Focus Sat Moldova.

l 2007 - Lansarea serviciilor în oraşul Bălţi.

l 2007 - Deschiderea erei digitale în Moldova.

l 2006 - Devine membru al Reţelei PNUD Pactul Global.

l 2004 - Iniţiază serviciul „Globnet”.

l 2003 - Lansează primul serviciu Internet prin cablu.

l 2002 - Devine al doilea operator cu cea mai mare reţea de fibră optică din Moldova.

l 2000 - Investeşte în construcţia unei reţele de fibră optică

l 1998 - În timpul crizei financiare SunTV continuă să investească în noi servicii.

l 1996 - Devine succesorul „EuroCable”.

l 1993 - Primul operator de televiziune prin cablu.

l 1993 - Primele investiţii americane în Moldova.

Sursa: http://www.timpul.md

Print
 

Noutati:

Íå íàéäåí ìàòåðèàë ñîãëàñíî êðèòåðèþ!



NOUTATI ASEMANATOARE...

[27.07.2017] Realitatea TV își suspendă activitatea

[27.02.2016] Începând cu 1 martie, o nouă televiziune românească va fi lansată în Moldova

[20.01.2016] Postul de televiziune Kanal D vrea să se extindă şi în Republica Moldova

[07.06.2014] PRIMA TELEVIZIUNE DE SPORT DIN MOLDOVA A INTRAT ÎN CASELE DUMNEAVOASTRĂ

[14.01.2014] Accent TV, Jurnal TV și RTR Moldova revin în listele „Sun Communications” și „Megapolis”

[09.01.2014] Fără postul rusesc RTR în rețeaua Moldtelecom

[09.04.2012] Creşteri dinamice pe piaţa serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale

[15.12.2011] Publika TV acum şi în Transnistria

[03.07.2011] Publika TV va transmite în direct Supercupa Moldovei

[29.06.2011] Pauză, Reluare şi Înregistrare – noi funcţii interactive pentru Televiziunea Digitală IPTV de la Moldtelecom

[26.05.2011] AICI TV s-a lansat la Chişinău

[16.03.2011] Primăvara aduce canale românești, dar programe în rusă

[16.03.2011] JurnalTV a ieșit din grila operatorului UPC

[02.03.2011] Din 5 martie, "Prison Break" și "Lost" la JurnalTV

[18.02.2011] JURNAL TV – Din 5 martie mai mult decât ştiri!
 
NOUTATI RECENTE...

[18.02.2020] Primul Canal de Televiziune Creștin-Ortodox din Republica Moldova NIKA TV a primit Licența de la CA

[11.11.2018] ”Orhei TV” și ”Televiziunea Centrală”, lansate în Orhei!

[07.02.2018] Convertoare pentru televiziunea digitală terestră vor fi oferite gratuit familiilor defavorizate

[07.02.2018] TVR MOLDOVA, singurul post de televiziune din Republica Moldova care va transmite Jocurile Olimpice de Iarnă 2018

[05.01.2018] Când va fi lansat ultimul sezon al serialului "Game of Thrones". Anunţul HBO

[27.07.2017] Realitatea TV își suspendă activitatea

[03.11.2016] În Moldova a fost lansată Televiziunea Digitală Terestră: primele 8 programe pot fi recepționate de 80% din populație

[18.05.2016] MediaRing cu Vasile Botnari, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor

[29.04.2016] Compania „Teleradio-Moldova” a obţinut licenţa pentru Moldova 2

[01.04.2016] Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 01 aprilie 2016, în şedinţă publică, în cadrul căreia a desfăşurat bilanţul Concursului pentru suplinirea capacităţii disponibile a Multiplexului A
Rambler's Top100 Rambler's Top100
: Home :: Articole :: Satelit :: Forumuri :: Canale :: Terestrial :: IPTV :: Noutati :: Contacte :