CANALE TV SATELIT IPTV FORUMURI
ðóññêèé romana english 





[05.07.2008] Nori negri deasupra „Vocii Basarabiei”

Fondatorii postului de radio „Vocea Basarabiei”, Valeriu Saharneanu şi Veaceslav Ţâbuleac, au difuzat un Comunicat de presă pe care-l reproducem mai jos integral.




„Din surse sigure am fost informaţi că la comanda conducerii politice a R. Moldova, în Consiliul Coordonator al Audiovizualului se pregăteşte un nou atac împotriva instituţiei.

Funcţionarii CCA sunt mobilizaţi să adune materiale care ar face dovada unor încălcări înregistrate pe parcursul anilor în activitatea postului de radio şi care, suprapuse cu alte avertizări mai recente ar putea constitui un dosar propus pentru examinare în şedinţele Consiliului. Acestui scop serveşte şi ultima scrisoare semnată de preşedintele Gh. Gorincioi şi adresată administraţiei postului de radio în care societatea este avertizată că „nu respectă prevederile art. 47(2) din Codul Audiovizualului cu privire la achitarea unui procent din cifra de afaceri anuală în Fondul de susţinere al radiodifuzorilor”.

Cu referinţă la articolul 47 introdus cu rea-credinţă în Codul Audiovizualului, radiodifuzorii au opinat încă la etapa examinării proiectului de Cod că obligarea radiodifuzorilor de a face contribuţii la un Fond, fie el şi de susţinere, administrat de CCA, contravine altor legi şi înseamnă o dublă impozitare a agenţilor economici din domeniu. Cu toate acestea, articolul a fost adoptat, iar la începutul anului curent CCA a emis o decizie şi a elaborat un regulament cu privire la Fond. Decizia a fost publicată în „Monitorul Oficial” la 18 ianuarie 2008, şi, conform legii, a intrat în vigoare anume la această dată. CCA cere însă radiodifuzorilor să achite un procent din cifra de afaceri începând cu anul 2007. Pentru că elanul de a „susţine radiodifuzorii” cu orice preţ este mare, iar radiodifuzorii întârzie să se conformeze acestui act de jecmăneală cu bâta legii strâmbe, dl Gorincioi scrie enervat: „La acest subiect CCA în repetate rânduri a atenţionat SC „Emico” SRL (Radio „Vocea Basarabiei”) dar reacţii n-au urmat. Din acest moment, CCA nu va examina nici o solicitare de partea SC „Emico”, până când aceasta nu-şi va onora obligaţiunile stipulate în Codul Audiovizualului”.

Şi pentru că este enervat, dl Gorincioi dă în vileag întreaga misiune pe care o are de îndeplinit vizavi de „Vocea Basarabiei”: „Dacă această restanţă nu va fi lichidată în perioada imediat următoare, cazul SC „Emiso” SRL va fi discutat în cadrul unei şedinţe publice a CCA şi se va proceda în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare”.

Fiindcă ne este bine cunoscută practica şi efectul de „a fi discutat în cadrul unei şedinţe publice a CCA” şi de „a proceda în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare”, administraţia „Vocii Basarabiei” a achitat suma care îi este pretinsă, dar va contesta în judecată ilegalitatea acestei estorcări legiferate de un regim nedrept. Legea Bugetului, unica lege care ordonează circulaţia şi formele de acumulare a mijloacelor financiare nu prevede procedura de formare şi gestionare a Fondului pentru care tună şi fulgeră preşedintele CCA.

„Vocea Basarabiei”, alţi radiodifuzori au făcut un pas înapoi şi au cedat presiunilor nelegitime ale preşedintelui CCA. Au făcut-o deliberat pentru că:

l Aşa-numitele şedinţe publice ale CCA sunt adevărate farse unde în batjocură, sub paravanul votului democratic, radiodifuzorilor li se anunţă decizii aranjate şi sentinţe comandate;

l în aşa-numitele şedinţe publice ale CCA niciuna din prevederile legislaţiei în vigoare nu rezistă în faţa demagogiei, făţărniciei şi laşităţii membrilor CCA, corupţi la toate capitolele, transformaţi în nişte butoane jalnice pe care puterea politică şi acoliţii acesteia le folosesc în lupta cu instituţiile audiovizuale independente.

În acelaşi timp facem apel către organele de control şi de supraveghere financiară să se autosesizeze şi să examineze cu toată responsabilitatea legalitatea Fondului, compatibilitatea lui cu legile Republicii Moldova. Procedura trebuie să se facă de urgenţă, înainte ca acest caz să transpară în agenda instituţiilor internaţionale de resort”.

Sursa: http://www.timpul.md

Print
 

Noutati:

Íå íàéäåí ìàòåðèàë ñîãëàñíî êðèòåðèþ!



NOUTATI ASEMANATOARE...

[12.04.2014] Radio Moldova îşi extinde aria de acoperire

[31.05.2012] Radio Plai a început emisia pe noile frecvenţe!

[04.05.2012] "Radio Plai" schimbă frecvenţa din Chişinău

[01.11.2011] Radio Chişinău se va (re)lansa pe 1 decembrie

[31.10.2011] Radio România Actualităţi va deschide un nou post de radio la Chişinău

[25.09.2011] Un nou post de radio se lansează în Moldova - „Cultura Divină”

[29.07.2011] Radio Dor va colabora cu Studio-L

[24.06.2011] Lansarea programului radio „Focus" Bulgaria în oraşul Taraclia

[20.06.2011] Post de radio pentru bulgarii din R. Moldova

[15.12.2010] Radio Sănătate rebotezat în Jurnal FM

[30.10.2010] Astăzi, Radioul Naţional împlineşte 80 de ani de activitate

[08.10.2010] NOI EMISIUNI LA RADIO MOLDOVA

[07.10.2010] Radio „Publika FM" se lansează la 14 octombrie

[01.10.2010] Radio Sănătatea: un nume vechi, o voce nouă

[10.09.2010] „Antena C” nu mai există - de astăzi e „Prime FM”
 
NOUTATI RECENTE...

[18.02.2020] Primul Canal de Televiziune Creștin-Ortodox din Republica Moldova NIKA TV a primit Licența de la CA

[11.11.2018] ”Orhei TV” și ”Televiziunea Centrală”, lansate în Orhei!

[07.02.2018] Convertoare pentru televiziunea digitală terestră vor fi oferite gratuit familiilor defavorizate

[07.02.2018] TVR MOLDOVA, singurul post de televiziune din Republica Moldova care va transmite Jocurile Olimpice de Iarnă 2018

[05.01.2018] Când va fi lansat ultimul sezon al serialului "Game of Thrones". Anunţul HBO

[27.07.2017] Realitatea TV își suspendă activitatea

[03.11.2016] În Moldova a fost lansată Televiziunea Digitală Terestră: primele 8 programe pot fi recepționate de 80% din populație

[18.05.2016] MediaRing cu Vasile Botnari, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor

[29.04.2016] Compania „Teleradio-Moldova” a obţinut licenţa pentru Moldova 2

[01.04.2016] Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 01 aprilie 2016, în şedinţă publică, în cadrul căreia a desfăşurat bilanţul Concursului pentru suplinirea capacităţii disponibile a Multiplexului A
Rambler's Top100 Rambler's Top100
: Home :: Articole :: Satelit :: Forumuri :: Canale :: Terestrial :: IPTV :: Noutati :: Contacte :